Giannis Antetokounmpo: Obiectivele atinse din 2017

Avem încă multe de văzut din partea jucătorului inetrnațional de baschet Giannis Antetokounmpo, unul dintre jucătorii favoriți de baschet ai Greciei, care a reușit să-și creeze fani chiar și dincolo de Atlantic, unde joacă pentru Milwaukee Bucks. El și-a urmat visurile, a reușit să ajungă în State și să intre în NBA. Nu a dat niciodată înapoi. STR8, parfumul preferat al tinerilor de 19 ani, împărtășește viziunea lui Giannis. Ca parte a colaborării lor, asul lui Bucks este fața noii campanii STR8, Keep Your Eyes On The Target, inspirând bărbații de pretutindeni să lupte pentru ceea ce-și doresc cu adevărat.

Giannis a reușit mereu să rămână concentrat pe obiectivul săi, iar acum, la cei 22 de ani, se poate lăuda cu una dintre cele mai de succes povești ale timpurilor noastre. Este unul dintre jucătorii de elită ai NBA, fără îndoială, iar 2017 pare a fi cel mai promițător an al carierei sale de până acum. Să vedem și motivele!

În 2017, Giannis a făcut istorie, fiind primul jucător NBA care a terminat sezonul aflându-se în top 20, cu cel mai bun scor. A fost și cel mai tânăr câștigător european din liga All-Star a NBA care a câștigat Premiul NBA pentru cea mai bună performanță. Fără să se oprească aici, a fost numit în divizia a doua a All-NBA și NBA divizia secundară defensivă și a mai apărut și pe coperta Sport’s Illustrated. Cu siguranță performanțele lui din acest an au fost de o reală importanță pentru echipa sa, astfel încât Milwaukee Bucks s-a calificat pentru prelungiri între 2016-2017.

Și ce-și dorește cel mai mult în viitor? Obiectivele sale pentru anul ce vine sunt de natură strict sportivă! Giannis vrea să participe în campionatul All Star din 2018 pentru al doilea an consecutiv și să devină, nu doar capul de afiș al echipei sale, dar și cel mai bun jucător al sezonului. Bineînțeles, dorește ca echipa sa să aibă un parcurs uimitor în campionat și, cu ajutorul lui, să se califice pentru prelungiri.